Chirurgie dento alveolara
Reprezintă o specialitate din ramura stomatologică care se ocupă cu extracția dinților, în cel mai confortabil și atraumatic mod, încercând păstrarea suportului osos pentru viitoarele manopere precum restaurarea spațiului sau efectuarea unui implant.
Medicul dentist va recurge la înlăturarea dinților atunci când: aceștia sunt cariați în întregime, când o mare parte a dintelui și a osului a fost distrusă prin infecție sau când urmează să se opteze pentru un tratament ortodontic, medicul va înlătura dinții înghesuiți.
Extracția dinților se efectuează sub anestezie locală cu ajutorul instrumentelor specifice extracției.
După instalarea anasteziei, medicul, cu ajutorul unui elevator, va efectua sindesmotomia, va slăbi dintele din alveolă, apoi cu ajutorul unui clește va extrage dintele cariat sau restul radicular. Dacă spațiul lăsat de dinte este prea mare, se poate sutura zona.

REZECTIA APICALA - este o manoperă chirurgicală prin care se înlătură țesutul de granulație de la nivelul apexului radicular. Este varianta modernă pentru a putea salva un dinte pentru care, altădată, singura soluție era extracția lui.
Medicul dentist recomandă rezectia apicala atunci când tratamentele moderne endodontice eșuează, infecția s-a propagat către os formându-se chistul care trebuie eliminat prin rezectia rădăcinei dintelui. Manopera este cea mai simplă din sfera chirurgicală, făcându-se sub anestezie locală. După instalarea anesteziei, medicul va efectua un lambou la nivelul gingiei în dreptul dintelui afectat pentru a dezgoli osul și a avea acces la rădăcina dintelui. Va înlătura chistul, respectiv, apexul dintelui după care va repoziționa gingia și va sutura zona.
Pacientul va reveni la control pentru scoaterea firelor și după 6 luni pentru a verifica dacă osul s-a refăcut